Scurt istoric

         Straja, tinut binecuvantat de Dumnezeu, cu oameni vrednici pastratori ai datinilor stramosesti.  In acest colt de Bucovina locuitorii au rezistat demni, cu credinta si puritate in suflete.

      Aceasta puritate se reflecta si in straiele cu care se imbraca in zilele de sarbatoare, intr-un ritual peren, care impune respect si piosenie.

        Straja este si satul care si-a jertfit fiii in cele doua conflagratii mondiale si nu numai.

        Strajenii s-au aflat si printre partizanii din  codrii Bucovinei, luptand si sperand la libertate.
         Din acest sat au plecat personalitati precum preotul Dimitrie Dan, istoricul Dimitrie Onciul, pictorul George Cotos  si altii raspanditi in cele patru zari.
          Dumnezeu sa-i ocroteasca pe cei inca in viata si sa-i odihneasca pe cei trecuti in vesnicie

            V.P.

    

Straja, un colt de eternitate romaneasca

Straja e ultimul sat romanesc din nordul Bucovinei. Aflat intre Radauti si Putna, chiar pe granita cu Ucraina, satul e de o frumusete ce iti taie respiratia.
In Straja incepe si se termina o lume. Prin jocul intamplarii sau doar prin vrerea lui Dumnezeu, Straja s-a pastrat, fara orgolii sau alte fasoane turistice, ca o enclava, ca un muzeu in aer liber, cu case vechi de sute de ani, cu datini si obiceiuri ciudate, pierdute de mult prin alte locuri; cu superbe costume populare (cu ciupac, gata, pregitoare) pe care tot satul le imbraca, fara exceptie, in sfanta zi de duminica.
Nu stim cum satul a ramas neatins >

pana acum de valtoarea vremii si de unde si-a tras seva rezistentei. Stim, insa, ca cineva care doreste sa vada adevarata Romanie, trebuie sa mearga mai intai in nordul Bucovinei, la Straja. Lucrurile temeinice incep intotdeauna cu inceputul.

Un muzeu in aer liber

La Straja, timpul pare sa fi incremenit in loc. Curtile prelungi si potopite de verdeata afiseaza constructii batranesti din barne si sindrila, acareturi si grajduri inalte din brad innegrit de vreme, rareori facand loc oribilului beton sau tablei zincate. Impresia de muzeu in aer liber creste in dricul verii, cand satul se pustieste efemer. Oamenii sunt dusi pe Ciomartan, la fan, altii taie scandura la joagarul din Farcau ori despica lemnele de iarna, pe care le stivuiesc apoi gospodareste pana sub streasina casei, ca un alt si invaluitor perete.
Multe se spun despre moldoveni, dar bucovineanul e altceva. Ne place sau nu, influenta vechiului imperiu habsburgic se simte. O vezi in randuiala si curatenie, in ordine si disciplina; in respectul legii. Chiar si acum, un batran ca George Cotos (Ucea, cum ii spun vecinii) si-l aminteste pe Franz Josef, vorbeste de creitari, de faeton, iti da ceva essen la masa si te pofteste sitzen sa iei loc.
La adapostul muntilor si al granitei, satul traieste cumva autarhic - putin ii pasa de criza, tranzitie, dispute politice. Glumind, lui Ucea Cotos ii place sa repete: 'Mai bine nu a fost. Amu e rau, dar nici bine n-o sa fie'. Totul se reduce la vite si padure, la obsesia iernii lungi si vrajmase, pe care trebuie sa o primesti cum se cuvine, cu de toate pe masa. La Straja, nimic nu se schimba. Totul se repeta la nesfarsit. E o lume aparte - pe cat de ospitaliera, pe atat de inchisa in obiceiuri, credinte si superstitii. O lume ordonata de reguli nescrise si de interdictii. Chiar si acum, Ucea Cotos se ingalbeneste daca pui palaria pe masa. Asta inseamna ca livada va fi plina de musuroaie. Ca sa mai dreaga din gafa deja facuta, iese tiptil din casa si le pune sobolilor (cartitelor, adica) o furca, un fus si canepa, sa le dea ceva ocupatie si sa nu strice faneata.
Sunt multe ciudatenii, venite dintr-o gandire arhaica, daca nu pagana, pe care oamenii le mai pastreaza inca. La Straja, de pilda, se taie coltii la porc, vacile nu au nume ca sa nu li se faca farmece, matele carlanilor se ingroapa la radacina copacilor pentru rod, femeile evita sa dea cu piciorul in pisica pentru a nu naste copii parosi, iar la impartasania din biserica barbatii deschis un nasture la camasa, ca semn al deschiderii sufletului in fata lui Dumnezeu.



Andreii, Palia si Foca

Un etnolog ar avea mult de lucru in Straja. Aici se mai pastreaza sarbatorile cu interdictii de munca: Andreii sau Lupu, Palia si Foca. Pricopiile pentru fulger, Sfantul Gavril pentru primejdii. Filipii pentru rapitoare. Sfantul Gheorghe pentru paguba intre vite. Aici, in vreme de seceta, o femeie gravida este cufundata in apa Sucevei cu cantece stiute doar de batrani, iar la inceputul iernii se pun in soba 3 crengi de malin, ca sa nu se ucida fumul!
Dupa coasa, zdrobiti de munca, strajenii se pun pe chef - cu cas proaspat, cu lapte gros si chisleag, cu slanina, carnati de urs si tuica de chimion. In sat nu sunt tigani si atunci Ucea Cotos ia cobza, prinde cateva acorduri pe care le repeta monoton, concentrandu-se pe ce-i mai important, pe versuri, pentru a capata apoi chef de vorba si de povesti de pe vremea austriecilor, cand tinerii din sat isi taiau degetul cel mic pentru a nu fi luati la oaste de catanele imparatesti sau cand treceau muntii, la romani, incaltandu-se cu opincile invers, ca sa scape de urmaritori.
In 1904, cand vizita Straja, Nicolae Iorga se arata uimit de romanismul strajenilor si de rezistenta lor conservatoare. Intr-adevar, trecuti de mai multe ori prin valturile istoriei, strajenii sunt niste oameni puternici, care tin simplu si fara targuiala la libertatea lor. Nu intamplator aici a fost cea mai puternica rezistenta la invazia rusa. Aici s-au refugiat in munti 'sumanele negre', plutonul de voluntari al colonelului Constantinescu, grupurile de partizani ale lui Cenusa, Patraucean, Macoviciuc sau singuraticii Cosma si Vatamaniuc.

Suite pe picioroangele lor metalice, posturile de graniceri vegheaza ca niste insecte verzi si urate cocoasa despadurita a dealului de unde incepe Ucraina. Desi nu o recunosc, taranii nu pot uita ca jumatate din pamanturi le-au fost furate. In august, cand strang otava, se opresc in dreptul fasiei cu sarma ghimpata si se mai uita o data la fanetele lor ramase dincolo. Fara a dramatiza, incearca sa ia lucrurile asa cum sunt. In definitiv, se putea si mai rau. Daca in 1945 nu s-ar fi rasculat cu furci si topoare, Straja ar fi trecut cu totul la Ucraina. Istoria se scrie altfel decat se invata la scoala. Strajenii stiu asta si, patiti in mai multe randuri, nu cred in nici o promisiune.
Vazut din nordul extrem al Bucovinei, Bucurestiul pare neclar, intunecat, departe. Strajenii nu fac politica. Se tin la distanta, precauti. Singura lor politica este cea a fanului, a branzei, a laptelui de barbanta, pe care il pregatesc dupa o reteta doar de ei stiuta, pentru iarna.
De pe margine, lucrurile par mai clare, mai simple, mai frumoase, mai usor de inteles. Mos George Cotos priveste ironic, detasat, toata zurbaua din Parlament, cugetand hatru: 'N-am murit noi de comunism, darminte dintr-o tara de tranzitie'.

Sorin Preda Fotografii: Emanuel Tanjala

Stapanul cartilor

Locuitori ai unui taram romanesc binecuvantat totdeauna de Dumnezeu, bucovinenii s-au deprins sa priveasca spre cer. Privirea omului de pe aceste meleaguri este deschisa, cinstita, iar atunci cand bucovineanul cade pe ganduri, el cata, nu inspre Pamant, ci spre Inalturi, asemeni bunilor si strabunilor sai, ctitori de biserici si manastiri. Bucovineanul il vede si astazi pe Dumnezeu. 'Pe la noi, oamenii traiesc cu frica de Dumnezeu', imi spune gazda noastra, nevasta padurarului Gheorghe Hantar. 'Noi nu ne-am lepadat nici straiele, nici credinta. La noi, bisericile au fost intotdeauna pline si, poate de aceea, prin partile noastre nu s-au abatut nenorociri, ca altunde. Ne ocroteste Maica Precista si Bunul Dumnezeu'.
Gospodaria fostului padurar - astazi pensionar in putere inca - este 'incaputa'. Casa, curata, aromind a busuioc si menta, dar si de bucate date-n clocot, are o biblioteca in care stau laolalta Balzac, Feuchtwanger, Francesco de Sanctis si Sadoveanu, iar la capataiul patului - colectia indelung rasfoita a revistei 'Magazin Istoric'. 'Aveti copii inca la scoala care citesc?', il intreb nedumerita pe padurar. 'D'apoi, eu citesc. Ale mele-s cartile. N-am vreme de televizor si nici n-am ce vedea: doar infractori si crime... Pana si filmele-s nelegiuite... asa ca... citesc...'
In batatura domneste aceeasi curatenie. Dinspre grajd, se aude mugetul vacii. 'Mi-a fatat doi vitei anul asta. Acuma, nora-mea trebuie sa mearga s-o mulga. Vine cineva s-o ia la pasune'. Din usa mai zaresc si-un bidiviu ce straluceste de bine ce-i tesalat. Gradina, plina de flori, dar si de tot soiul de legume 'doar pentru casa', te duce cu gandul la curtea de basm a Sfintei Vineri. Soarele ne mangaie bland chipurile si ma gandesc ca aici, la marginea tarii, oamenii sunt mai intelepti, mai statornici, mai adevarati, asemenea muntilor si copacilor care aici nu sunt taiati niciodata, ci mor de batranete, mereu in picioare, mereu cu ochii la cer.

Sanda Anghelescu

Miresme de fericire

Gazda mea din Straja se numeste Dumitru Baimacean, iar pe sotia lui, o femeie robusta, simpatica, ce-mi surade intruna, o cheama Rodica. Impreuna cu tinerii Livia si Petru Baimacean, ei m-au primit in gospodaria lor de toata frumusetea - ca sa raman peste noapte, in drumul nostru printre minunatiile Bucovinei... Baimacenii au o casa mare, noua-nouta, aflata inca in constructie. Odaile sunt mari, vopsite in alb. Prin ferestrele larg deschise, aerul din zori patrunde ca un suvoi naprasnic, racoros, incarcat de miresmele padurii si ale pasunilor care ne impresoara de jur-imprejur. Aproape ca ma dor plamanii de atat aer sanatos. Iar urechile ma dor de atata nemaitraita liniste. Doar pasarelele ciripesc intru gloria lui Dumnezeu, iar gainile, pierdute prin cuibarele din hambar, isi cotcodacesc victoria intru supravietuirea speciei. Traiesc o fila de poveste... In curtea mare, maturata 'bec', care adaposteste o caruta cu oistea plecata in pamant, mai e o casa. 'Asta, dupa cum o vedeti', imi zice gazda, 'e mai mica. In aia mare stau tinerii, in asta mica stam noi. Adica sotia mea, Rodica, si cu mine. Si cu matusa noastra, Elena Bain. Matusa are acum 88 de ani. N-a avut copii. Asa ca ne-a luat pe noi de suflet si ne-a dat si casele astea... Avem grija si de ea, si de case. Casele noi le-am ridicat pe temelia caselor vechi, de lemn. Aveau peste 100 de ani. Uitati-va: aici se mai vede lemnul din vechea fundatie...'
In odaita curata, pe un pat frumos, infasat in alb - cu cearceaful impodobit, la margine, cu dantele albe crosetate de mana - zace batrana Elena Bain. O relicva palida, nemiscata. Doar ochii negri lucesc spre mine cand ii dau buna ziua. La Straja, moda devastatoare care se cheama 'abandonarea batranilor neputinciosi si bolnavi si singuri' nu a ajuns inca. Si nu va ajunge niciodata, sunt sigura! Podoaba casei este micutul Ciprian. Are aproape 7 ani, o multime de jucarii de plus, dar cel mai mult el il iubeste pe calul Zimbru, un roib de toata frumusetea, care imparte cu jovialitate grajdul curat si luminos, cu cele doua vecine ale lui: vacuta Rujana si fetita ei, vitelusa Murgusa. Ciprian e harnic. 'Nu-i cade rangul, el da de mancare la gaini, cara apa, ce mai!'... La toamna, 'Cip' o sa mearga la scoala, adica acolo unde mamica lui, frumoasa Livia, e invatatoare... La scoala 'Dimitrie Onciul' - unde a invatat acum 80 de ani si matusa Elena Bain - invata azi 800 de elevi! 'Copiii invata bine, le place Eminescu, citesc povesti, canta colinde, il stiu pe Creanga pe dinafara... spun rugaciuni... De Craciun, de Paste si la serbari de tot felul, copiii se imbraca in costume nationale. Aproape toti copiii au costume nationale. Noi, aici, pastram traditia cu sfintenie...' Desi Livia mai are un pic si naste - si-ar dori o fetita - ea munceste cot la cot cu ceilalti. 'E multa munca la noi in gospodarie. Rujana da lapte din belsug - vin unii de la fabrica si il iau zilnic - apoi mergem la camp, la coasa, avem cartofi, avem livezi de mere ionatane, de pruni, de meri <<oltoniti>>, altoiti adica. Nu lasam nici un petec de pamant nelucrat. Ar fi si mare pacat... Pamantul e destul de bun pe-aici. Da' cere si multa munca'. Tanarul sot al Liviei, Petru Baimacean, e angajat la Forex-Brodina, dar mai activeaza si ca referent cultural la Primarie. Si e primul la coasa...
Religia familei Baimacean este munca. Credinta in Dumnezeu le-a pastrat optimismul. Departe de 'balacareala politica' - de care nici nu le pasa - ei imi povestesc despre Stefan cel Mare, ca despre un strabunic care 'n-ar strica sa mai dea o raita pe la noi, dar mai ales pe la Bucuresti, ca sa mai dreaga lucrurile'. La Straja, n-am trait doar o fila de poveste adevarata. La Straja, in cateva ceasuri, am primit cea mai frumoasa lectie de mandrie nationala!

• Silvia Kerim 
•  
•  
•  
•  

Catun, cu rol de strajă, al Vicovului de Sus, sat atestat documentar în 23 mai 1436, satul Straja îşi împleteşte istoria cu Vicovu de Sus, prima menţionare a unor săteni din Straja făcându-se în 18 iunie 1767, când egumenul Putnei se plângea lui Grigore Callimah Vodă împotriva vecinilor din Frătăuţi, Gicove şi Straja, „care nu s-au obişnuit a trăi în vatra satului, unde este sălişte şi biserică, ce trăesc împrăştiaţi pe acele moşii, aducând cu bucatele lor stricăciune şi pagubă mănăstirii”.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Straja, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „40 – toată suma caselor”, însemnând „13 liuzi ai ofiţerului ce şade acolo şi care proviant de la Piatra” primeşte, 1 ţigan şi 26 birnici.

În 1774, Straja avea 45 de familii de iobagi mănăstireşti, în 1775, 1 popă şi 38 familii de iobagi mănăstireşti,iar în 1784, 80 familii.

În 11 iunie 1778, Constantin Cărcul, vătaf de Straja, Vasile şi Gligoraş Juravle, care au fost de faţă la hotărnicirea părţilor lui Vasile Zub de pe muntele Lucina, dădeau mărturie egumenului Ioasaf cum că mănăstirii Putna nu i s-a dat a treia parte din munte, care i s-ar fi cuvenit.

În 16 iunie 1784, mănăstirea Putna arenda satele Straja şi Vicovu de Sus unor lipoveni.

Biserica Naşterii Maicii Domnului din Straja a fost construită în anii 1867-1870, pe locul unei bisericuţe din 1786, care avea, în 1843, 1.453 enoriaşi, preot administrator fiind Vasilie Bunciac. În 1876, biserica avea 2.129 enoriaşi, paroh fiind Dimitrie Onciul. În 1907, paroh era cărturarul Dimitrie Dan, născut în 1856 la Suceava, preot din 1880, paroh din 1890, preot cooperator fiind George Cosmovici, născut în 1873, preot din 1904, iar cantor, din 1894, Andrei Cantemir, născut în 1847.

Din 1860, funcţiona în Straja o şcoală cu 6 clase[2].

O colectă pentru Internatul de studenţi din Cernăuţi, făcută, în mai 1896, de „ dl paroch Dimitrie Dan, din Straja”, menţionează următoarele nume de localnici: primar Ioan Chira, Ilie Ursulian, Marina a Ilie Ursulian, cantor bisericesc Ioan Ursachi, învăţător superior Nichifor Bocance, secretar comunal  Alexander Daşchevici, cantor Andrei Cantemir, asistent silvic Franz Bittner, juratul Ioan Popescul, Mihai Tomiac, Georgi Cotoz, Dimitrie Popescul, Istrati Juravle, Nichifor Romaniuc, Nicolai Popescul alui Dimitrie, învăţătoarele Magdalena Vasilovici şi Glicheria Vasilovici, Dumitru Cîrciul, Iacob Păduche, Chireac Cotos, Ioan Păduche, Teodor Juravle, Vasile Popescul, Ilie Păsăilă, Alexandru Popescul, Vasile Chira, Petru Cotoz, Vasile Buta, Georgi Păsăilă, Dimitrie Popescul, Teodor Chira, Andrei Coca, Gavril Juravle, Constantin Popescul, Vasile Bodnariu, Miron Chira, Simion Tarnovieţchi, Iacob Cîrciu, Pavel Popescu, Elena Pătrăucean a lui Ioan, George Chira alui Ioan, Ioan Pitic, Teodor Popescul, Vasile Ursulean, George Ursulian, Mihai Cotos, poliţaiul Pamfil Cotoz, Ioan Popescul, Teodor Cotoz, Pavel Petreucean, Georgi Pasailă, Teodor Hasna, Constantin Chira, Ilie Petreucean, Cosma Cotos, Dimitrie Buraciuc, Gavril Popescu, Ioan Stirban, Nistor Popescu, Vasile Pătrăucean, Petru Paduchie, Maria Popescul, Safta Pintescu, Marina Cotos, Safta Pitei, Paraschiva Pasailă, Catrina Cotoz, Maria şi Toader Juravle, Dimitrie Ursaciuc Alui George, Achilina Bodnar alui Costan, Terentie BODNAR, Alexandru Pintescu, George Pintescu, Maria Popescul, Elisaveta Juravle, Ilie Popescu, Maria Cotoz, Constantin Juravle, Ioan Bres, Maria Hanţar, Nicolai Stirban, Ana Popescu, Maria Hasna, Rachila Bein, Irina Bein, Maria Gleşca, Elena Cotos, Maria Popescu, Ioan Hanzar, Dimitrie Calance şi Tanase Calance[3].

Banca populară raiffeisiană din Straja a fost înfiinţată în 1 noiembrie 1902, sub direcţiunea cărturarului Dimitrie Dan, cu Constantin Popescu preşedinte şi Nicolai Bocance vistiernic.

 „Straja poate fi privită ca o comună bucovineană model, ca un sat model pentru Românii din orice parte. Casele sunt bine clădite, curate, se înşiră pe amândouă laturile drumului drept, încunjurate de curţi largi, bine ţermuite cu scânduri.

Ce sunt oamenii din Straja se poate vedea într-o zi de hram mare, când ei se adună toţi la biserică şi, fiindcă e o Duminică de Paşti ca aceasta, în curând ei sunt toţi acolo. Chipuri mândre cu ochi negri adânci, cu pletele revărsate pe umeri; spătoşi, cu umbletul încet şi sigur. Oameni, nu glumă! Cojoacele albe, nouă, tivite cu blană de miel neagră, şi prin care ies mânecile largi ale cămăşii de pânză curată, sumanele cafenii, cizmele nalte trase vitejeşte peste genunchi, li dau şi mai mult înfăţişarea unor luptători totdeauna gata. În mână au pălăriile de croială ungurească, cu margenile răsfrânte în sus. Câte unul şi-a pus ciorapi verzi de lână ca ai pădurarilor şi alte podoabe împrumutate. Toţi flăcăii au înfipt în pălării, de bucuria Paştilor, flori de hârtie şi pene. Şi cătanele, pentru ca să arăte din partea lor că ştiu să preţuiască o zi ca aceasta, şi-au înflorit şăpcile cu rămurele de brad.

Femeile au îmbrăcat şi dânsele cojocele, care lasă slobode mânecile, ce sunt înfoiate numai la neveste. Cele mai multe poartă catrinţa strâmtă, prinsă înainte, neagră, cu dungi supţiri în lung şi o margine lată roşie. Dar se văd şi fuste de postav umflate, puternic colorate, şi care se cheamă „sucne”: aceea dintre fete, care poate să capete o „sucnă”, e foarte mândră de aceasta şi iese în rândurile dintăiu. Pe cap, femeile măritate au ştergarul învălătucit pe supt bărbie, fetele-şi lasă cozile pe spate, iar cele care vreau să se ştie că doresc mire aşază pe părul lor lins un cerculeţ de mărgele şi alte podoabe, care se cheamă „gâţă”…

În Straja se vede o casă gospodărească, dar mică şi lipsită de orice fel de împodobire, casă trainică ţi încăpătoare pentru oameni mulţămiţi cu puţin. Acolo s-a născut istoricul Dimitrie Onciul, şi în vorba lui hotărâtă şi răspicată, în lucrul lui încet şi sigur, în căutătura lui care-ţi caută ochii, se vede înrâurirea acestor săteni ai Strajei, între cari a trăit fiul de preot cei dintâi ani ai vieţii sale. Acum în casa parohială se află o bibliotecă bună, şi se scriu de Dimitrie DAN, parohul Strajei, care e membru corespondent al Academiei Române, lucruri folositoare pentru cunoaşterea poporului nostru şi a trecutului său”[1].

„Casele, înconjurate cu grădini şi acoperite cu şindrilă, cu păreţi ca neaua, au ferestre mari, luminoase iar uşile, tăiate în mijlocul faţadei, îngăduie să se vadă, câteodată, femei gătite în alb, cu mâna streaşină la ochi. Nu în multe părţi se pot întâlni gospodării mai aşezate ca în Straja… Nicăieri oamenii nu sunt mai sobri şi mai cumpătaţi ca aici şi nicăieri vrednicia nu dă mai multe semne de belşug decât în acest sat, înşirat ca nişte boabe, cale de câţiva kilometri, în lungul Sucevei”[2].

La Straja s-au născut pictorii George Cotos (3 aprilie 1915) şi Traian ROTARU (20 septembrie 1939).


 De Ion Dragusanul

Inaintasi cu care ne mandrim

George  Cotos

     Cel ce avea sa impresioneze peste ani, lumea artei plastice, a vazut lumina zilei in Cutul de Sus din Straja Bucovinei, la data de 27 aprilie 1915. Copilaria si tineretea si le-a petrecut la Straja, unde a urmat Scoala Elementara de 7 clase. Conditiile materiale nu i-au permis sa-si continue studiile.

      S-a inrolat in armata, iar intre anii 1941-1944 a luptat pe frontul de rasarit, avand gradul de sergent, fiind bine apreciat pentru faptele sale de arme. Intuind  urmarile razboiului, a decis sa se stabileasca in Franta, la Paris, unde si-a continuat studiile medii si apoi ale Universitatii de Matematica, dar nu s-a dedicat acestui domeniu. A incercat mai multe profesii, dar talentul l-a indrumat spre pictura.

       Stilul sau avea sa se faca in scurt timp remarcat de catre cunoscatorii si amatorii din Europa si de pe intregul mapamond.

       Perioada cea mai prolifica avea sa fie dupa stabilirea la Saint Tropez, unde are in prezent propria galerie de arta ,,Georges Cotos'', unde expune mai ales pentru prietenii sai din Clubul Rotary.

        A expus la Paris, Stokholm, Cannes, Madrid, Londra, Chateaurox, Washington, Venetia, Yacca, Biblos, Lyon, Nice, Saint Tropez.

       Cu un dor nestins de Bucovina, nu a uitat nici meleagurile natale, trimitand ajutoare umanitare in comuna natala.

        A infiintat ,,Fundatia pentru Arte si Latinitate-ASOAL-<<Cotos>> , donand  peste 200 de lucrari Muzeului din Gura Humorului, pentru a fi expuse in galeria de arta care ii poarta numele.

      

                                                             Dimitrie Onciul

Dimitrie Onciul s-a nascut in 1856, în comuna  bucovineana Straja , din Depresiunea  Rădăuţilor.

          Scoala primara şi liceul le-a urmat la Cernauti,a studiat istoria şi geografia  la universitatea cernăuţeana ,iar între anii1879 şi1881 şi-a continuat studiile la Viena.

          In anul1884, îşi susţine teza de doctorat cu subiectul ,,Despre începuturile statelor româneşti’’, lucrare rămasă în manuscris.

         Tot în anul 1884, publică două lucrări : ,,Iuga Voda, domn al Moldovei la 1374 si 1400’’ şi ,,Dragoş si Bogdan fondatorii principatului moldovenesc’’. Ambele lucrări sunt publicate în  revista ,,Convorbiri literare’’, revista cu care va mai colabora.

          In anul 1885 publica recenzia cărţii lui A. D. Xenopol ,,Teoria lui Rosler. Studii asupra staruintii romanilor in Dacia Traiana’’.

          Intre anii 1891 şi 1892 publică lucrarea  ,, Radu Negru si originile principatului Tării Romanesti’’.

           Mai publica lucrarile  ,,Istoria Bucovinei  înainte de unirea cu Austria’’-1889,

,,Titlul lui Mircea cel Batran şi posesiunile lui’’1901-1903, ,,Din istoria Romaniei’’1906

           In jurul anului 1900 a colaborat la  ,,Enciclopedia  română’’

           Dimitrie Onciul a murit in 1923.

Preotul dr.Ilie Pasaila

Teolog si profesor Nicolae  Cotos

Familia Cantemir

Parintele-paroh Dimitrie Dan

Publicat de Miscarea pt progresul satului romanesc la 13:18 0 comentarii

Straja-vedere generala

Asezarea

Comuna Straja din județul Suceava este situat în partea de nord a județului Suceava, în depresiunea Rădăuți și este străbătut de râul Suceava. Este așezată în vestul Depresiunii Rădăuți, având ca vecini Ucraina la nord, comuna Putna la sud, Orașul Vicovu de Sus la est și comuna Brodina la vest. Este așezată de-a lungul râului Suceava și a drumului județean 209 Rădăuți Brodina. Calea ferată Dornești - Nisipitu străbate comuna de la est la vest. Coordonatele geografice ale localitatii sunt latitudine nordica 47°92' și longitudine estică 25°55'.

Stema comunei se compune dintr-un scut pe fond roșu, cu o poartă deschisă din leațuri, așezate vertical și orizontal, formată din două aripi prin care se văd trei prăjini cu legături de paie toate din aur. Cheful scutului este micșorat, dințat, cu trei lacrimi de argint. Scutul este timbrat cu o coroană murală cu un turn de argint.

Relieful este variat cuprinzând dealuri (Arșița, Cerbul, Scorbura, Măgura Vacii) precum și poieni (Sihastru, unde se află schitul Daniil Sihastrul, Poiana Gigii, Poiana Cerbului, Poiana Ciumârnar, Poiana Răstoaca, Poiana Stirigoi, Poiana Între Vaduri).

Rețeaua hidrografică cuprinde râul Suceava și afluenții săi (Pâraiele Străjii, Ziminel, Baimac, Rău, Ciolotei, Boului, Calanceni)

Vegetația este dominată de conifere (brad, molid), iar fauna este bogată în iepuri, vulpi, mistreți, cerbi și lupi.

Populația comunei este curat românească. În 1784 o inscripție bisericească nota existența a 79 familii (aproximativ 395 locuitori). Populația a crescut ca urmare a sporului natural și a imigrației. Recensămintele au evidențiat acest fapt. Astfel, în 1910 existau 3315 locuitori, în 1939 existau 4662 locuitori, iar în 1956 4103 locuitori. În 1992 populația a crescut la 5555 locuitori, iar în 2002 la 5884 locuitori. Locuințele populației sunt în proprietate privată. Construcțiile din gospodărie sunt grajdul pentru vite, bucătăria de vară. magazia pentru lemne, cămara pentru alimente, poclitul pentru fân. Locuința tradițională este construită din lemn de molid sau brad și este acoperită cu draniță în patru ape.

Portul popular al străjenilor este de o eleganță sobră. Comuna este bogată în tradiții care se păstrează încă, legate de momentele cruciale ale vieții: nașterea, nunta, înmormântarea. Obiceiurile evidențiază specificul popular al zonei. PORTUL FEMEIESC tradițional cuprinde: opincile, colțunii (ciorapii) din lână, prigitoare (catrința), frânghia de încins, cămașa cu "pui" și altița, bondița din piele de oaie cu "prim" (bordură) de miel, tulpanul (baticul) înflorat, sumanul scurt, negru din lână, trăistuța, cojocul din piele de oaie cu "prim" negru din piele de miel. PORTUL BĂRBĂTESC este alcătuit din: opinci, ițari (pantaloni) albi din pînză, cioareci (pantaloni albi din lână), cămașă albă cu "pui" (flori) albi sau negri cu "ciupag" (guler) înflorat, "curea" (chimir), bundă cu "prim", cușmă sau pălărie, sumanul negru scurt din lână, cojocul din piele de oaie cu "prim" negru. Acest costum se poate vedea în zilele de sărbătoare la biserică.

 

 

Rastoaca

                                        

           JITARIE-harnicie si prosperitate

Eveniment

La Saint-Tropez

Pictorul bucovinean George Cotos a trecut în veşnicie la vârsta de 99 de ani

de Tiberiu COSOVAN
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Pictorul bucovinean George Cotos, stabilit în Franţa, la Saint-Tropez, după cel de-al Doilea Război Mondial, a trecut luni în veşnicie, la vârsta de 99 de ani.
Cu câţiva ani în urmă semnalam faptul că maestrului Georges Cotos (care trăia cu Bucovina în suflet pe malul Mediteranei) i se conferea, prin decret al preşedintelui României, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofiţer.
Artistului nonagenar i se înmânau atunci (în cadrul unei ceremonii care a avut loc la primăria din Saint-Tropez) decoraţia şi Diploma de Excelenţă a Ministerului de Externe, de către consulul general al României la Marsilia.
Cunoscut ca „o figură tropeziană”, atât pentru talentul său de pictor cât şi pentru faptul că a lansat pe piaţă îngheţata „Popoff”, Georges Cotos, născut în anul 1915, în comuna Straja, şi stabilit în Franţa după cea de-a doua mare conflagraţie mondială (în care a luptat pe frontul de la Stalingrad), s-a impus ca artist practicând o pictură originală, pe care criticul de artă ieşean Valentin Ciucă a apreciat-o ca fiind „unică, irepetabilă, incitantă”, o pictură „care vine din profunzimile abisale ale fiinţei sale interioare, unde se nasc, concomitent, elanuri şi prăbuşiri”.
Comunitatea din oraşul Gura Humorului, care îi datorează lui Georges Cotos existenţa muzeului local (muzeu care valorizează acum un tezaur inestimabil, care are ca nucleu generoasa donaţie a artistului), i-a dedicat de-a lungul anilor o serie de manifestări de recunoştinţă.
George Cotos, ale cărui tablouri cu nebănuite forme şi culori se găsesc în colecţii şi galerii din Londra, Helsinki, Stockholm, Washington, Madrid, Paris, Nisa şi bineînţeles Saint-Tropez, locul în care s-a stabilit şi unde a trăit cu gândul la ţara în care s-a născut (despre care vorbea cu ardoare, spunându-i „România mea”), a fost onorat cu titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Gura Humorului.
Când a împlinit vârsta de 90 de ani, a primit din partea Primăriei şi a Consiliului Local Gura Humorului o „Diplomă de excelenţă” pentru „contribuţia la îmbogăţirea patrimoniului cultural al oraşului Gura Humorului şi al ţinutului natal, Bucovina”.
Informaţia cu privire la decesul artistului ne-a fost comunicată de Elvira Romaniuc, cea care, în calitate de director al muzeului humorean, s-a îngrijit ani la rând de colecţia George Cotos şi a asigurat totodată legătura acestuia cu ţara.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Cultural-local/2014-11-21/Pictorul-bucovinean-George-Cotos-a-trecut-in-vesnicie-la-varsta-de-99-de-ani#ixzz3KZpGxLfh

                                                                                                            30 iunie 2014

                                O zi petrecută în Rai

         Straja, o comună cu oameni gospodari, cu nume simbolic, situată la extremitatea nordică a județului Suceava, în Depresiunea Rădăuților, străbătură de apa râului Suceava. Se învecinează cu Putna, Vicovu de Sus, Brodina și Ucraina. Mărturiile arheologice vorbesc de faptul că teritoriul ei a fost locuit de oameni încă din epoca pietrei.

         Numele satului vine de la ”strajă” ( pază). Pe teritoriul ei era un grup de străjeri trimiși de conducerea mănăstirii Putna, care aveau misiunea de a păzi ” braniștea”( proprietatea mănăstirii materializată în păduri și poieni) acestei mănăstiri, precum și a da  de veste atunci când apăreau în zonă invadatori. Există și-acum un toponim numit ”caraulă”, care denumește un teren situat în partea de sus a satului.

         Stema localității este reprezentată de un scut, pe fond roșu, cu o poartă din leațuri, deschisă spre trei prăjini cu legături de paie la bază. În partea superioară are creneluri de cetate, din care se preling trei lacrimi, toate din argint.

         În cimitirul satului ar fi fost o bisericuță din  lemn. Între anii 1867 și 1850 sătenii au construit o biserică din piatră și pictorul bucovinean Epaminonda Bucevchi a pictat-o în interior.

         În localitate nu sunt obiective economice. Dar pot fi practicate diferite sporturi, vânătoarea, pescuitul și pot fi admirate renumitele case bucovinene. Locuitorul Dorin Pătrăucean a construit și înzestrat, pe cheltuială proprie, un foarte frumos și interesant muzeu etnografic bucovinean.

         Satul a dat  două personalități mari, recunoscute și pe plan mondial: istoricul Dimitrie Onciul ( 1856- 1923), membru titular al Academiei Române și Nicholas Kotosh (1883-1959), doctor în teologie, profesor și rector al Chemivtsi University în anii 1927 și 1928.

         În anul 1860 a fost construit primul local al școlii din sat, care acum poartă numele ”Dimitrie Onciul”.Școala este frecventată de peste 800 de elevi

În anul 1910 în sat erau 3315 locuitori, în anul 1930 erau 4662 și în anul 2002 erau 5884. Din ei , 84% sunt ortodocși, 15% penticostali și 1% alte confesiuni religioase. Bineînțeles, toți sunt români.

Pentru toate cele arătate mai sus, dar, în mod special, pentru că-și trage obârșia din Straja, domnul col.(r) farmacist Gheorghe Juravle, actualmente trăitor  și pe meleagurile Bacăului, la reședința sa din Straja a organizat a doua ediție a unei tabere de pictură. De la ucenici la maeștri a invitat 12 persoane și aceștia, nemaiașteptând îndemnuri, s-au apucat de pictat. Așa că, la finalul taberei de 8 zile s-au adunat peste 100 de tablouri pe care au fost așternute și semnături celebre. La îndemnul prof. Elena Bostan, președinte al Filialei Bacău a Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, precum și la invitația gazdei, i-am călcat din nou pragul.

         Mai erau două zile de tabără și n-am prea avut cu cine sta mult de vorbă. Fiecare maestru își găsise un loc strategic unde să picteze. Oar maestrul Crăița Mândră a acceptat să stea de vorbă cu mine , în timp ce , de la balconul hotelului, transpunea pe pânză o casă bucovineană din apropiere. Dar, în pauza de masă binemeritată, maeștrii s-au dezlănțuit”. Cum nu mai pridideam cu notatul și, vă rog să mă credeți, am avut ce nota. Dar nu pot reproduce tot ce-am aflat. și cred că înțelegeți de ce. Din răspunsurile date veți înțelege ce întrebări am pus. Dar să dau cuvântul maeștrilor.

         ”Mie nu-mi place globalizarea. Prin ea se pierde esența, fibra neamului. Și aici arhitectura unor case a suferit transformări. Eu sunt îndrăgostit lulea de ferestre. Am și o colecție cu sute de fotografii de ferestre, pe care le-am fotografiat prin peregrinările mele prin țară. Interesantă este și ”brama” de la poarta gospodăriei. Chiar lucrarea ,mea de doctorat a fost ”Poarta monumentală”. Credința noastră spune că-n bramă se adună sufletele ce,lor morți la casa respectivă. Atunci am descoperit ”Miorița” , o variantă din  Maramureș, care se colindă de Crăciun. Aici, la Straja, m*au atras oamenii, graiul lor, casele și tradițiile. Totul este superb! Mai sunt și colecționar de maximafilie, cartofilie și insigne.”(maestrul Aurel Stanciu).

”M-au încântat oamenii și peisajul de basm. Lucrez  în ulei, pe pânză,. Aici m-a uimit arhitectura unor case vechi. Pe lângă tablouri am realizat și desene pe care le voi valorifica acasă. Am expus la toate saloanele Moldovei, ale UAP. Sper să expun și-n continuare…Sunt încântat de această inițiativă a gazdei noastre. Acțiunea este superbă și salutară.”(maestrul Ioan Mihalache).

         ”Sunt încântată de arhitectura locului, de felul în care sunt construite casele vechi, detaliile lor arhitecturale. Bucovina este splendidă! Aici oamenii sunt foarte prietenoși, sociabili, cooperanți. Zona aceasta are o lumină particulară și poți picta cu succes. Este un privilegiu c-am fost invitată să pictez între atâția maeștri ai penelului.”( Bianca Rotaru)

         ”Acest loc exercită o vrajă aparte asupra mea , și nu numai. Atmosfera este de pace totală și liniște absolută. Din când în când cade asupra

mea lumina nordului, specifică nu mai Bucovinei, lumină care este filtrată, specială, parcă-i un dar al Domnului pentru pictori și fotografi. Atmosfera este biblică. Avem senzația că suntem la capătul lumii de unde drumurile nu mai duc nicăieri. De aceea mă-ntorc aici. Totul îți dă o stare specială, poetică. Am mai întâlnit o asemenea Atmosferă la Tețcani, unde domnește duhul lui Enescu. Și peste tot se suprapune spiritul lui Juravle, amfitrionul nostru, asemenea unui tăticuț. Îți mai toarnă un pahar de lapte sau de vin, din  care el nu bea.”(maestrul  Vasile Crăița-Mîndra)

         ”Ma atras aici specificul locului, mai ales sobrietatea cromatică. natura și lumina austeră sunt date de dumnezeu. Eu sunt un colorist și iubesc tonurile de alb și gri. Clima este cam rece, dar oamenii sunt foarte calzi, primitor, începând chiar de la copii. Când pictăm, stau în jurul nostru și chibițează. Probabil vom crea aici ucenici.” (Marius Crăița- Mândra)

         ”M-a atras la Straja ideea de tabără într-un peisaj necunoscut. Aici e un capăt de țară, dar un început de lume. Fac studiu de peisaj pe tema arhitectură, natură, contraste cromatice, încadrarea caselor în peisaj. Mă bucur să pot picta asemenea minunății. Aici și creierul lucrează altfel ca la noi, la Botoșani sau la Bacău. ”(maestrul Ioan Burlacu)

         ”Aici, la Straja, m-a atras  natura, colectivul, atmosfera de deal- munte.Parc-aș reveni acasă la mine, la Cîmpulung moldovenesc. Am remarcat oamenii gospodari și copii foarte cuminți, respectuoși, toți fiind credincioși, curați la suflet, cu mult bun- simț. Lucrez în tehnică mixtă: culori de acril și utilizez colajul. Nu fac peisaj, dar fac comparații cu elementele din natură. Casele, ca nicăieri, sunt bogate în grădini cu flori multicolore. Și curțile și grădinile sunt foarte îngrijite, oameni-s sufletiști, bine construiți și o duc bine.” (maestra Dany-Madelaine Zărnescu)

         ”Revin a treia oară la Straja și voi reveni ori de câte ori voi fi invitat. Aici totul îți încântă sufletul și mintea.  Vestigii arhitectonice, case țărănești vechi, gospodarii și copiii. Sunt bucovinean de la Botoșana, dar aici relieful este diferit. Noi căutăm foarte mult arhaicul de care, din păcate, nu se mai ține cont. Bucovineni sunt peste tot pentru că viața i-a împrăștiat prin lume. Bucovine este unică și veșnică.”(maestrul Ilie Boca)

         ”Sunt încântată de aceste meleaguri. Aici peisajul este deosebit, maturii și copiii sunt superbi, iar arhitectura caselor este unică. Aici pot picta

la tot pasul. Mă-ncântă coloanele caselor și peisajul. Pictez în ulei pe pânză. Oricând voi lăsa totul și voi reveni în Bucovina.”(maestra Silvia Tiperciuc)

Doar cu maestrul Ștefan  Pristavu n-am putut sta de vorbă pe îndelete. Pe lângă pictat, avea de lucru cu copiii din sat. În timpul mesei ne-a povestit ce bine se simte între copii, mai ales că s-a împrietenit cu cei din sat. Ei îl asistă când pictează și chiar comentează ce văd pe șevalet. În finalul taberei va organiza un nou concurs de pescuit cu ei. A mai organizat câteva la care le-a dat diferite premii, printre care și undițe profesionale. Aici, la Straja ? Este o g ură de rai unică !

         Aflând că sunt la Straja și, mai ales în compania cui, domnul profesor Mihai Semenov, băcăuan prin adopție, dar bucovinean prin naștere, s-a deplasat de urgență aici. Nici nu vă închipuiți câte întâmplări din viața lor am aflat în timpul discuției la care am fost martor. Vă asigur că întâmplări foarte interesante.

         Am reușit să stau de vorbă și cu două fetițe ale maeștrilor: Ioana – Ruxandra Stanciu ( 9 ani) și Smaranda Mihalache ( 13 ani). Sun t pictorițe  în devenire, deja având lucrări expuse în diferite expoziții de profil. Sunt calme, concentrate asupra a ceea ce lucrează. Au multe schițe ale caselor, realizate în creion. Sunt sigur că viitorul picturii este pe mâini bune.

         Cu domnul colonel Juravle, inițiatorul, organizatorul și sponsorul total al taberei de pictură nu s-a putut discuta despre ea. Este tipul bucovineanului de demult: tace , face și nu se simte bine când îl lauzi.  ”Au vorbit destul ceilalți despre acest lucru. Ce rost are să mai vorbesc și eu?”  replică imediat amfitrionul. Ochiul său vigilent , de mare gospodar, vede totul, să nu lipsească nimic oaspeților săi și maeștrii să picteze în liniște, nestingheriți. Domnia-sa, un adevărat Mecena al culturii străjene, și nu numai, ar merita atenție și din partea autorităților locale, și nu numai. Prin tot ce face, merită un loc  alături de cele două personalități ale comunei și titlul de ”Cetățean de onoare”. Știu, respinge orice fel de laude, dar comunitatea trebuie să i le acorde.

         Să știți că, chiar dacă plecasem cu mare regret din Straja, chiar pe drum, în mintea mea au început să încolțească multe întrebări. N-am reușit să aflu răspunsurile căutate. Numai acești oameni îmi vor da răspunsurile, poate într-o întâlnire viitoare. Dacă veți citi cu atenție acest articol, veți găsi

motivația afirmației mele din titlul lui.

                                                              Text și foto: prof. Gh.Dolinski

          

        

        

5 aprilie

Il progetto turistico dell' antropologo Pietro Cingolani: "Voglio trasmettere agli italiani il mio amore per la Romania"

"Lungo le vie incantate della Romania"- così s'intitola la proposta di vacanza che "Viaggi Solidari", un'Associazione di professionisti del turismo sociale, propone a tutti quelli che sono interessati a scoprire le meraviglie nascoste del nostro paese. 

E non si tratta di un viaggio qualsiasi, con una guida qualsiasi... Il "Cicerone" del gruppo sarà un testimonial di eccezione: l'antropologo Pietro Cingolani, l'autore del libro "Romeni d'Italia". 

Con Pietro, che ha messo il cuore e... la faccia in questo progetto abbiamo realizzato quest'intervista:

Come è nata l'idea del viaggio "Lungo le vie incantate della Romania? 

L’idea del viaggio è nata dal desiderio di trasmettere ai miei concittadini l’amore per una terra che ho imparato a conoscere in anni di esperienze e di studi.

Un amico e collega antropologo, Francesco Vietti, che da tempo opera nel settore del turismo responsabile, mi ha proposto di costruire un itinerario che, partendo dalle mie competenze interculturali, fosse pensato per portare i viaggiatori alla scoperta delle ricchezze ambientali e culturali della Romania. 

Pietro Cingolani e la sua moglie, romena, in abiti tradizionali a Straja, Bucovina

Che significa "viaggi solidali"? 

Sono viaggi etici e sostenibili, in termini di impatto sia ambientale che sociale e culturale. Tutti gli itinerari concedono ai viaggiatori il tempo necessario per assaporare il gusto dell’incontro con la gente, la bellezza della natura e la scoperta di culture e tradizioni.

Per facilitare la comprensione di realtà spesso molto diverse da quelle di provenienza, i viaggi prevedono l’accompagnamento di mediatori culturali: sono italiani o stranieri che parlano l’italiano, in grado di mettere a disposizione dei viaggiatori un’approfondita conoscenza della fisionomia socio-culturale del Paese visitato.

Le quote di iscrizione comprendono un contributo a sostegno di una realtà sociale del Paese o degli immigrati da quel Paese in Italia. Nel mio caso verrà sostenuto un ambulatorio medico volontario che a Torino offre assistenza gratuita a donne migranti in difficoltà, soprattutto romene.

Qual è il target del progetto?

E’ un viaggio rivolto tutte le persone che viaggiano per ammirare siti naturali, artistici e storici, ma anche per scoprire il mondo nei suoi aspetti più autentici, lontano dagli schemi stereotipati del turismo di massa.

Il tuo più bel ricordo della Romania?

Una notte limpidissima e molto fredda nell’inverno del 2012 a osservare la volta celeste nelle campagne della Bucovina. In lontananza, nel buio, le voci di gruppi di giovani cantori nelle strade dei villaggi, per celebrare i riti dell’anno nuovo.

 Il miglior piatto che hai mangiato lì?

 La polenta fumante con formaggio, panna e latte appena munto, in una casa di campagna

Qualche difficoltà, se ne hai incontrate...?

Lo stile di guida e, a volte, la scarsa cooperazione da parte dei funzionari pubblici

In fine, c'è qualcosa che la Romania ha e l'Italia no?

I tempi e i modelli di vita, soprattutto nelle zone rurali, che l’Italia ha perso da più di cinquant’anni, con il boom economico.

Miruna Cajvaneanu, Roma, 5 aprile 2014

Tappe 1° GIORNO: Italia - Iasi 2° GIORNO: Iasi - Sucevita - Radauti 3° GIORNO: Putna - Straja - Marginea 4° GIORNO: Palma - Moldovita - Humor 5° GIORNO: Voronet - Bistrita 6° GIORNO: Bistrita - Sighisoara 7° GIORNO: I villaggi sassoni - Viscri, Saschiz, Crit 8° GIORNO: Corund - Praid - Bicaz - Piatra Neamt 9° GIORNO: Piatra Neamt - Varatec - Iasi 10° GIORNO: Iasi - Italia

Cosa rende speciale il viaggio

Il viaggio è stato ideato e verrà accompagnato nella prima partenza del 2014 dall'antropologo Pietro Cingolani, grande esperto di cultura e società romena e autore del libro "Romeni d'Italia" (Il Mulino). Ad accompagnare il gruppo sarà inoltre anche la mediatrice culturale romena Mirela Rau, che con la sua esperienza e il suo duplice sguardo sull'Italia e la Romania darà un grande valore aggiunto al tour, guidando i viaggiatori a scoprire il volto più autentico dei territori visitati e facilitando l'incontro con la popolazione locale. 

Nel corso del viaggio saranno numerosi i momenti di approfondimento sociale e culturale e gli incontri con la gente del posto. Le quote di solidarietà del viaggio permetteranno poi di sostenere in Italia un importante progetto di sostegno socio-sanitario a favore della minoranza rom romena: l'associazione di volontariato "Camminare Insieme" è impegnata da anni sul campo a Torino per accompagnare attraverso l'esperienza del "salone delle mamme" le giovani donne rom nei loro percorsi di maternità e di integrazione.

                                                                                                            20 iulie 2013

                                          Minunea de la Straja!

            Să știți că se-ntâmplă ca telefonul să-ți aducă și vești bune. Așa a  fost și-atunci când, auzind un apel, am ridicat receptorul și-am auzit vocea doamnei profesoare Elena Bostan, bucovineanca noastră din Bacău. Doamna profesoară este președinta Filialei Bacău a Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, una din filialele noastre renumite, care organizează o multitudine de activități, diverse și de calitate excepțională.

 Am putea spune că,prin oamenii pe care-I mobilizează la aceste activități,a mărit numărul bucovinenilor din Bacău. M-a anunțat laconic că la Straja, filiala băcăneană organizează o tabără de creație pentru 12 pictori băcăuani renumiți, mulți dintre ei fiind bucovineni. Mi-a recomandat să iau legătura cu domnul colonel (r) farmacist Gheorghe Juravle, organizatorul taberei. Mi-a mai spus c-ar fi bine dacă aș face o vizită la Straja. Dar se  putea să n-o ascult ? Atâta mi-ar fi trebuit.

            Am luat legătura telefonic cu domnul colonel Juravle, cu care am stabilit ziua în care să merg. După aceea l-am contactat și pe profesorul Petru Bărbuță, președintele filialei noastre din Straja, pentru că nu se putea merge fără el. Doar el era șeful filialei din.

            Am ajuns la  locul întâlnirii în momentul în care pictorii serveau micul dejun. Așa că nu puteam refuza invitația gazdei, mai ales că o cafea era binevenită. Conform înțelegerii, domnul colonel l-a invitat pe domnul Bărbuță să spună câteva cuvinte despre localitatea Straja și oamenii ei. Așa am putut afla și eu câteva lucruri foarte interesante. Și cum dânsul este străjean din tată-n fiu și profesor de istorie, n-a fost greu deloc.

Și, cu farmecul său deosebit și talent oratoricde excepție, sfătos ca un bunic din sat, a-nceput să  depene date despre istoria satului. Am fost nevoit să-l mai temperez din când în când pentru ” că-și dăduse drumul prea tare la gură ”  și nu se mai oprea, deși cunoștea foarte bine că gazda trebuia să-și ducă oaspeții într-o drumeție organizată în împrejurimile  satului, pe care ei le colindaseră, dar individual.

Și-așa oaspeții au aflat că ” pe braniștea dăruită de Marele Voievod Ștefan  mănăstirii Putna, aceasta-și stabilise câțiva străjeri pe locul actual al comunei, cu scopul de a înștiința prin focuri conducerea mănăstirii  de apariția  tătailor, turcilor sau a  leșilor. În partea de sus a actualei localități se stabilise un post de pază cu străjeri. Se presupune că de-aici își trage numele localitatea. Prima atestare documentară este în anul 1750 când ,se precizează în cronică, mitropolitul  Dositei Herescu a sfințit lăcașurile de la Șerbăuți, Straja și Putna. Școala din Straja se înființează în anul 1860, în limba română, iar prima școală publică a luat ființă 9 ani mai târziu.”

            Cu deosebită satisfacție a vorbit apoi de despre pictorul George Cotos, născut în aprilie 1915, stabilit acum în Franța, care a dus faima comunei Straja pe continent și , departe,  în lume. Pictează și la această vârstă rspectabilă.

            A urmat apoi o discuție cu participanții la tabără, fiecare dintre ei prezentându - și impresiile despre această tabără. Așa le-am aflat numele celor care deveniseră într-un timp foarte scurt și prietenii domnului colonel Juravle. Alături de maestrul-patriarh Ilie Boca mai erau în tabără: Dumitru Macovei, Lucian Mihalache, Ștefan Suditu, Vasile Mândra- Crăița, Marius Mândra- Crăița, Ioana Burlacu, Bianca Rotaru, Silvia Tiperciuc, Dani-Mădălina Zărnescu, Marieta Bucur și Ștefan Pristavu. În finalul vizitei am fcotografiat tooate tablourile, care au ost realizate în tabără, din care vă lăsăm și pe dvs. să admirați câteva. Pe toate le veți putea admira ceva mai târziu, într-o expoziție care va fi organizată la Rădăuți.

            Nu puteam pleca fără să aflu și părerea organizatorului taberei, domnul colonel Juravle. Foarte zgârcit la vorbă, cumpătat ca un ardelean. Dar tot am reușit să aflu câteva lucrururi.”Cu domnul Boca sunt în relații foarte bune de foarte mulți ani. Eu le-am propus această tabără și dânsul a vorbit cu pictorii și i-a adus la Straja. N-am experiență în organizarea de asemenea manifestări, dar având sprijinul lui, m-am ambiționat și-am făcut această tabără de pictură. Din punct de vedere geografic ținuturile noastre sunt superbe. Era păcat să nu le vadă și ochiul unui pictor,. Să le transpună pe pânză sau pe carton și să le redea oamenilor. Să vedeți ce priveliște minunată ți se deschide de pe culmile din jurul satului ! Tocmai din acest motiv i-am purtat pe toți prin împrejurimile satului și prin pădure.

            Aș vrea ca această tabără să se permanentizeze, dar singur nu voi putea. Știu că s-au făcut tabere și cu fonduri europene, dar în privința aceasta legislația românească este foarte stufoasă și piedicile sunt multe și mari. Îmi displace profund hârțogăraia. Eu sunt un om practic. Am făcut această tabără pentru că se va vorbi de Straja peste tot, unde vor ajunge cele peste 100 de tablouri realizate aici, pe care s-a scris  Straja.Sunt sigur că se va scrie despre tabăra aceasta în diferite publicații. Și-atunci… lumea va cunoaște localitatea noastră mai bine. În 28 noiembrie , de ziua Bucovinei, vom organiza cu aceste lucrări o expoziție la Bacău. Și-atunci se vor pune întrebări de vizitatori. Sunt mulțumit de ceea ce-am realizat aici.”

            Cum să nu fii mulțumit dacă ai reușit să strângi în jurul tău atâtea somități în ale picturii românești ,sau speranțe, că ai polarizat atenția întregului sat asupra ta, că ai asigurat condiții excelente pentru toți participanții la tabără.

Da ! La Straja s-a întâmplat o minune. S-au realizat lucrări superbe, s-au cunoscut frumusețile naturale ale  satului și sătenii lui, oameni dârji, falnici, foarte buni gospodari, drepți, cu mare sete de cultură, în general, și mari iubitori de școală, în special.

După ce m-au onorat prin acceptarea să fac o fotografie alături de ei, împreună cu Petru Barbuță, am plecat spre casă purtând mândru sub braț un impozant volum realizat cu picturile maestrului Ilie Boca, vecinul meu de peste deal, din Botoșana, dar și cu un noian de întrebări în cap, unele din ele ,poate, fără răspuns, mai ales despre cultura de la sate. Oare când voi avea răspunsuri la ele ?  Nu-i așa c-am văzut o minune?

                                                                             

                                                                        Text și foto Gheorghe Dolinski

DIMITRIE ONCIU, 90 de ani de la trecerea in nefiinta

Organizatori:

    Primaria Straja

Scoala Straja

Societatea pentru Cultura si Literatura Romana in Bucovina 

Fundatia Episcopul Grigorie Leu-Miscare pentru Progresul Satului Romanesc

Mulţumiri şi aprecieri, din partea Ambasadei României la Haga, pentru Taraful „Doru Cotos” din Straja

de Tiberiu COSOVAN

Irina Comaroschi, ambasadorul României la Haga, i-a trimis o scrisoare de mulţumire şi apreciere lui Doru Vasile Cotos, conducătorul tarafului din Straja, pentru cele două concerte susţinute în Olanda în preajma sărbătorilor de iarnă.

Concerte susţinute în plenul Senatului olandez şi la Spitalul „Albert Schweitzer”
La invitaţia Ambasadei României în Regatul Țărilor de Jos, Taraful „Doru Cotos” (alcătuit din Doru Vasile Cotos - vioară și conducătorul tarafului, Vasile Juravle - cobză, Anamaria Popescu - voce, Petru Chira - fluier, Daniel Grigoraș - trompetă) a susţinut, pe data de 18 decembrie 2012, două concerte de muzică tradiţională românescă în plenul Senatului olandez (Haga) şi la Spitalul municipal „Albert Schweitzer” (Dordrecht), concerte care s-au bucurat de aprecierea auditorilor.
„În preajma sărbătorilor de iarnă - se menţionează în scrisoarea cu antetul Ambasadei României în Regatul Ţărilor de Jos - concertele dumneavoastră au încântat auditoriul olandez, dând un mesaj puternic în ceea ce priveşte frumuseţea şi diversitatea muzicii populare româneşti”.

Mulţumiri “pentru sprijinul dat în dezvoltarea relaţiei bilaterale româno-olandeze”
„Suntem mândri - scrie în continuare ambasadorul Irina Comaroschi - de prestaţia dumneavoastră muzicală şi vă mulţumim, în mod special, pentru sprijinul dat în dezvoltarea relaţiei bilaterale româno-olandeze”.
Cu numai o lună înainte de a primi invitaţia de a concerta în Olanda, Taraful „Doru Cotos” a fost laureatul secţiunii „Grigore Vindereu” (Premiul I - taraf tradiţional) din cadrul celei de-a X-a ediţii a Festivalului-Concurs Interjudeţean de Muzică Instrumentală Tradiţională „Alexandru Bidirel”, care s-a desfăşurat la Suceava.